Sezonul 2 Episodul 6
Knocked Up (2007)
SUBTITRARE ROMÂNĂ
Synopsis
Scenaristul, producatorul și regizorul Judd Apatow și-a câștigat reputația de specialist în comedii mai speciale, pe parcursul unei cariere de peste 20 de ani. Acestea abundă în situații hilare foarte strâns legate de realitate. Tot umorul este desprins din viață, toate scenele se pot petrece în realitate și izvorăsc din realitate.
Lucrând foarte mult în televiziune, dar și pentru marele ecran el s-a specializat în a transpune situațiile cu care ne confruntăm cu toții, asezonate puțin cu câteva condimente. Rezultatul este uimitor și ilar pentru că înseamnă comedii de mare success, accesibile tuturor. Darul lui Apatow de a face comedii s-a confirmat sonor prin Virgin la 40 de ani, o comedie care l-a adus în atenție pe Steve Carell, un actor aproape necunoscut. Filmul a avut încasări uriașe în toată lumea.
Virgin la 40 de ani a fost apreciat și de critică primind câteva premii importante printre care cel de la Institutul American de Film și o nominalizare pentru scenariu original de la WGA. Filmografia lui Apatow are titluri importante ca Talladega Nights, Anchorman, The Cable Guy, The Ben Stiller Show, The Larry Sanders Show, iar în jurul lui s-au polarizat o serie de profesioniști, actori și realizatori care sunt nume sonore în comedia actuală americană.
Unul dintre aceste nume este Seth Rogen care a jucat și în Virgin la 40 de ani. Seth Rogen i-a furnizat de fapt materialul de pornire pentru scenariu chiar după ce s-au terminat filmările la Virgin la 40 de ani. Ben Stone, eroul filmului, este un tip fără o direcție anume, fără ambiții, un tip absolut comun care are tot felul de fantezii imposibil de realizat. Și deodată el aterizează în patul unei tipe trăznet! Aventura de o noapte are însă o urmare greu de crezut: fata rămâne însărcinată!
Atenția regizorului a fost polarizată de niște chestiuni delicate din viața fiecăruia: dragostea, căsătoria și hazul care se poate isca în legătură cu aceste subiecte. Katherine Heigl, actriță cunoscută din Grey’s Anatomy, serialul difuzat și la noi, Anatomia lui Grey, joacă rolul tinerei Alison Scott, o fată ambițioasă și foarte frumoasă. Ea este pe cale să devină reporter la un canal TV de știri și divertisment.
Ben trăiește în aceeași casă cu încă 4 prieteni și toți au un comportament de adolescenți întârziați. Casa este amenajată cu un ring de box și o piscină plină de țânțari și neîngrijită. Preocuparea acestui grup de tineri ciudați este crearea unui site semi-porno despre celebrități, site care, cred ei, i-ar putea imbogăți odată lansat.
Alison și Ben se întâlnesc într-un bar, se îmbată bine, fac sex și își văd de drumul lor separat, fiind convinși că povestea se va opri aici. Dar Ben primește după câteva săptămâni un telefon de la Alison care nu-i dă o întâlnire romantică ci una foarte pragmatică – îi spune că este tatăl copilului ei. Și iată că Ben are o problemă existențială – ce va face în viitorul apropiat? Va traversa pe trotuarul de vis a vis sau se va schimba și va sta alături de Alison pentru a crește copilul?
Deci, luați o sarcină nedorită și neașteptată și puneți-o între doi oameni care ar prefera să rămână străini unul față de celălalt; adaugați-o pe sora lui Alison care este negativistă din fire, pe soțul acesteia, un fel de pămpălau și mai adăugați-i pe cei patru prieteni ai lui Ben lipsiți de orice responsabilitate și veți avea ingredientele cu care Judd Apatow a făcut comedia Un pic însărcinată!